„Foarte serioși ! Recomand 100%. Merită toată încrederea !”
Recenzii
Experiențe primite de la clienți.
„Am mai făcut renovări în trecut, am avut experiențe bune şi experiențe mai putin bune, dar nu mi-am imaginat niciodata să dau peste cineva care să-mi întreacă în halul ăsta așteptările, în felul în care a făcut-o Alina, Ionel și Alex. La prima întâlnire cu ei au fost punctuali și au ținut-o tot așa până la finalul proiectului. N-au făcut niciodată ce au promis, tot timpul făceau mai mult decât promiteau. Când trebuia să îi menționez pe ei în discuțiile cu alte persoane imi era imposibil să zic că am "muncitori la apartament" și nu din cauză că nu erau muncitori, că nu trecea zi fără să se vadă schimbari majore în urma lor. Imi era imposibil să le zic așa pentru că imi sunt mai degrabă prieteni, sfătuitori etc. Au fost ghizi foarte buni și m-au ajutat să iau deciziile cele mai bune legate de renovare. N-am putut să stau să-i verific cum lucrează și nici n-ar fi fost nevoie să fac asta; am avut încredere că vor găsi tot timpul cele mai bune soluții la micile probleme care au apărut pe parcursul renovării. Calitatea lucrărilor este impecabilă și apartamentul la sfărșit arăta de parcă ar fi trecut pe acolo Cenușăreasa să facă curat. Dacă ar fi să rezum acestă recenzie la un singur cuvant, acel cuvant ar fi EXTRAORDINARI și nu e un cuvant exagerat, chiar au fost extraordinari! Cu sau fara review-ul meu sigur li s-a dus vestea că fac treabă bună. Am scris aceste rânduri mai puțin cu scopul de a fi o recenzie și mai mult ca o multumire pentru munca pe care au depus-o și pentru cât de placută a fost experiența de a lucra cu ei. Alina, Ionel & Alex, vă mulțumesc! ”
„promptitudine şi corectitudine”
„Profesionalism la cel mai înalt nivel. Seriozitate, calitate în tot ceea ce fac. Super meseriași și mai ales, super oameni. Ne bucurăm mult că v-am cunoscut 👍”
„Este profesionist in domeniu !”
Ce oferim
Câteva lucrări din portofoliul nostru.
Unde activăm
Zona de lucru este Valea Jiului. Dacă sunteți din afara Văii Jiului, putem discuta telefonic în funcție de proiect.
Valea Jiului
Zona de lucru este Valea Jiului.
Acoperim localitățile principale din zonă: Petroșani, Petrila, Vulcan, Lupeni, Uricani și Aninoasa.
Dacă sunteți din afara Văii Jiului, putem discuta telefonic în funcție de proiect.
Discută proiectul tău
De ce să ne alegi
Trei lucruri care fac colaborarea mai clară de la început până la final.
Transparență în tot procesul
Discutăm deschis etapele, materialele și deciziile importante, ca să știi ce se întâmplă pe parcursul lucrării.
Nu percepem avans
Plata se face transparent, pe baza lucrării agreate și a etapelor comunicate, fără presiune la începutul colaborării.
Sprijin și recomandări
Te ajutăm cu recomandări practice în tot procesul, de la soluții tehnice până la alegeri care țin de finisaje.
Care sunt pașii
Patru pași simpli până la începerea lucrării.
Ne contactezi
Stabilim o întâlnire
Discutăm ce vă doriți și măsurăm dimensiunea proiectului.
Calculăm prețul
Îl stabilim în baza măsurătorilor și dorințelor dumneavoastră, apoi vi-l comunicăm clar.
Semnăm contractul
Începem efectiv colaborarea și lucrăm după ce am agreat detaliile.
Întrebări frecvente
Răspunsuri utile la întrebări frecvente.
01 Cum calculăm prețul?
Prețul îl calculăm în baza operațiilor de lucru necesare, în baza metrilor pătrați și, după caz, în funcție de specificul lucrării.
02 Cum aflu prețul?
După ce am efectuat măsurătorile și am stabilit ce lucrări se vor desfășura, vom reveni către dumneavoastră în termen de maximum 7 zile lucrătoare cu prețul final.
03 Dacă pe parcursul lucrărilor îmi doresc lucrări suplimentare, cum procedăm?
În funcție de disponibilitatea noastră din acel moment, dar și de specificul lucrării suplimentare, vă vom comunica un răspuns referitor la prețul suplimentar și disponibilitatea noastră.
04 Lucrăm și fără contract?
Nu. La începutul fiecărei lucrări realizăm contractul, care va cuprinde prețul, timpul de lucru și alte informații relevante.
05 Prețul include și materialele?
Nu. Prețul pe care îl comunicăm reflectă doar manopera și nu include transportul materialelor sau achiziționarea materialelor.
06 Vă ocupați și de debarasarea deșeurilor?
Nu. Molozul rezultat îl vom depozita în saci speciali, iar de procesarea și transportul acestora se va ocupa proprietarul.
07 Percepem avans?
Nu. Plata se va efectua în tranșe. Doar în cazuri excepționale putem solicita un avans contractual pentru lucrările în deplasare.
08 Oferim recomandări pentru materialele de construcții necesare?
Da. Oferim recomandări pentru materialele necesare pe parcursul lucrării și căutăm activ să recomandăm cele mai bune opțiuni calitative. Unele materiale sunt obligatorii pentru desfășurarea lucrărilor, în timp ce altele rămân la decizia clientului și a preferințelor sale.
09 Când predăm lucrarea, ne ocupăm și de curățenie?
Da. Pentru operațiile pe care le-am efectuat, mediul va fi predat clientului într-un mod curat.
10 Întrebarea mea nu se regăsește aici, ce fac?
Contactează-ne.
ContactContact
Program telefonic
- Zile
- Luni - Sâmbătă
- Interval orar
- 09:00 - 18:00
- Duminică
- Închis